Oare, cum poate fi ceva atat de frumos?!?
Ce, anume?
Copacul din fata casei. A inverzit. Dar, asa, dintr-odata...Si e atat de impunator. Parca, m-ar certa. " Hei, tu! De ce trandavesti?"
...Striga el la mine...Cine se crede?!?
Pare, ca seamana cu vesnicia. Iar aceasta ma cearta. Ma cearta vesnicia...Ce-ar vrea sa fac, oare?
Sa treier? Sa sap?!?
Voi sapa in amintirile mele, daca tot e sa fac ceva.
Se pune?
10-11 ani. Intr-o comuna din Oltenia.O alee paralela, nu la sosea. Mai degraba, la poalele dealului. O livada de meri si de pruni. Eu, in vacanta la bunica. Mama-mare. Asa ii ziceam. Mama-mare...Mare femeie, Mare OM.
Nepoatele vecinei sale primisera cate un maiou si cate o pereche de strampi din bumbac. Erau imbracate cu ele. Ca sa vada "satul"...
...E seara. Stam pe marginea drumului. De vorba. Noi, nepoatele, ne jucam. Licurici peste tot. Bunica imi prinde unul. Mi-l daruieste. Intr-o cutie de faringosept, din aceea rotunda, transparenta. "Dorm" cu el. Ma lumineaza in noapte. "Maine mergem la cooperativa", spune bunica. Si mergem. Dis de dimineata. Imi cumpara maiou. Identic cu al nepoatelor; cu pestisori multicolori, desenati peste tot. Imi cumpara si strampi; si biscuiti, din aceia patrati, la kilogram. E mandra. Si eu sunt. Sunt mandra de ea. Tare ma iubeste...
Ma simt copil, oarecum...