24.12.2020

Ce-am fi, daca n-ar exista povesti?!?

Ce-am fi, daca n-ar exista magie?!?

Seara de Ajun

Ningea cu fulgi mari, de trei zile. Ningea necontenit. Pamantul era acoperit de o patura alba, pufoasa.

Se lasase intunericul, iar ea nu ajunese inca acasa. Locuia la marginea satului. Fusese la colindat, cu cativa prieteni din sat. Abia ce se despartisera. Mai avea de mers, pret de 15-20 de minute. Strada era pustie si cam intunecata. Doar la cateva ferestre, din loc in loc, se zarea cate o instalatie electrica, la ferestrele caselor. Isi stransese fularul gros si lat, pana aproape de ochi. Abia mai vedea. Ninsoarea ii sageta mica portiune a fetei, ramasa descoperita. Inchidea ochii, din cand in cand si abia rasufla. Drumul parca nu se mai termina. Abia astepta sa-si dezghete picioarele la gura sobei. Era epuizata. Picioarele devenisera din ce in ce mai grele. Dintr-o data, in spatele unor tufisuri, s-a auzit miscare. A tresarit. Inima a inceput sa-i bata cu putere. Incotro sa se indrepte? Mai era asa putin pana acasa... S-a oprit, pret de cateva secunde si a ciulit urechile. Nimic. Liniste. Si-a reluat mersul, de data aceasta, ceva mai vartos.

"O fi fost vreun caine, isi zice in sinea ei. De maine schimb programul, astfel incat sa ajung mai devreme. Nu trebuie sa mai intarzii, asa de mult, in noapte. Hai, ca nu mai este mult. In maxim 5 minute, ar trebui sa fiu acasa."

Avea senzatia ca cineva fosnea in intuneric, cu cativa pasi mai in fata. S-a oprit, din nou. Inima i-a inghetat mai rau decat mainile si picioarele. Nu, nu i se putea intampla nimic rau, isi spunea. Era noaptea de Ajun.

Si totusi...Ce-ar fi putut fi?!?

A facut un bulgare de zapada si a aruncat in van, spre directia din care, parea ca ar veni fosnetul.

- Cine-i acolo?

Nici un raspuns.

- Care esti?

A aruncat din nou un bulgare, incercand sa fie atenta si in spate si in lateral, astfel incat sa nu fie luata prin surprindere.

"Dac-o fi Mos Craciun? Dar, de ce nu se-arata?!? Sa se sperie, sau sa se bucure?"

- Tu esti, Mosule? Iesi, daca esti tu!

Nu iesea nimeni. Si, desi ar fi dorit sa se bucure, tot speriata era. Inima ii batea din ce in ce mai tare. Mai mult de teama, decat de emotie. Avea un presentiment ciudat. Ciudat era si fosnetul ce se auzea din fata si nu din spate. Prin urmare, nu putea sa alerge spre casa. Ar fi putut alerga spre pericol. Nici spre inapoi n-o tragea inima. Era, deja, foarte departe de sat. Unde sa se duca? Era impietrita de frica.

"Poate ar fi bine sa stau putin pe loc, isi zice. Sa astept, sa plece."

S-a asezat pe ciuci, si-a tras si mai bine caciula pe urechi si pe fata, si-a frecat palmele si s-a hotarat sa astepte. Nu s-a mai auzit nimic. Pierduse notiunea timpului. Sa fi trecut cinci minute, sa fi trecut mai mult?!? Avea senzatia ca incepe sa delireze. Poate i se paruse. Poate ca nu era nimic. Pe umeri ii atarna o desaga, in care ingramadise cateva portocale, covrigi, bomboane si ce mai primise de la colindat. Se ingreunase si ea. Ii tragea umerii in jos. Si-ar fi dorit sa se poata intinde pe jos si sa poata dormi. Dar mai avea atat de putin pana acasa...

Dintr-o data, s-a simtit usoara ca un fulg. Parea ca pluteste. Parea ca cineva o purta pe brate spre casa. Ii mirosea a lapte cu scortisoara si cozonac.

"Oare, a venit Mos Craciun? Cat sa fie ceasul?"

A simtit o rasuflare calda pe obraji. Ii era greu sa-si ridice pleoapele. A simtit ceva umed si cald pe obraz. Pana la urma, a reusit sa deschida ochii.

"Poate ca visa? Cum sa fie adevarat?"

Langa ea, asezat, aplecat spre obrazul ei , lingand-o pe fata de zor, un pui de urs. Mic cat un catel.

"De unde sa fi aparut oare? El era fiorosul care fosnea prin tufisuri? Unde era mama lui?"

O caldura imensa i-a cuprins inima.

"Daca apare ursoaica?"

Spaima aceasta i-a insuflat suficienta adrenalina, cat sa se ridice rapid pe doua picioare. A rupt-o la fuga. Nici nu stia de unde a capatat atata putere. Nu-si mai simtea picioarele. Alerga necontrolat. In spatele ei, cu aceeasi viteza, dar pe patru labe, alerga ursuletul. Nici nu-l privise cu atentie.

"De ce o fugarea? Doar, n-ar fi fost in stare sa-i faca vreun rau!"

In aceasta goana necontrolata, s-a trezit in fata portii casei parintesti. A deschis poarta, a intrat, apoi a inchis-o repede la loc. Era salvata. Nu mai era in primejdie.

- Mamaaa!

- Tataaa!

- Unde sunteti?

Cei doi parinti au iesit din casa speriati. Asezata in sezut, cu spatele sprijinind poarta, Nuca, fiica lor, plangea in hohote.

- Ce-ai patit, Nuca? Ce ti s-a intamplat?

Cineva parea ca impinge poarta din exterior. Au sarit ca arsi, sa vada cine vrea sa faca rau, Nucai lor. Cand au deschis poarta, a dat buzna inauntru, rotogolindu-se de-a berbeleacul un pui de urs. Au ramas inmarmuriti. S-au uitat lung spre drum sa zareasca ursoaica. Dar, nu se zarea nimic. Era intuneric, iar zapada viscolea cu putere. Nu se auzea nimic, decat suierul vantului.

Au intrat cu totii in casa. Mama, tata, fiica, urs. Ursuletul se tinea dupa Nuca, ca si cand i-ar fi fost mama. Se lipea de ea, o lingea necontenit pe maini, pe fata, pe unde apuca o bucatica de piele. Isi revenise si Nuca. Nu mai era speriata. Doar era la adapost, impreuna cu parintii ei. Abia acum, a putut sa priveasca puiul de urs si sa observe cat era de mic si de dragut. Au primit amandoi lapte cald. Nuca in cana, amestecat cu miere si scortisoara, Ursulica, caci asa fusese de pe-acum botezata, intr-o sticla cu biberon. Sedeau una langa alta, ca doua vechi prietene, la gura sobei. Nu mai conta ce urma sa se intample a doua zi. Nu mai conta ca Nuca era o fetita, iar Ursulica un pui de urs. Conta doar prezentul si faptul ca era ziua de Ajun si ca, dupa o sperietura zdravana, Nuca isi sorbea laptele cald, la gura sobei, alaturi de prietena ei, Ursulica. Primise deja, cel mai frumos cadou.