Mi-a placut, intotdeauna, sa vorbesc in parabole. De cand eram in liceu.
Si mi-au placut proverbele. Proverbele romanesti.
Mi-am dorit, intr-un timp, sa plec si eu in strainatate, la munca. N-am avut curaj. Simteam o limba straina, asa, ca un handicap pentru mine. Mi-as fi dorit, insa, sa traiesc si eu intr-o tara in care, oamenii zambesc, nu sunt mai tot timpul incruntati.
Altfel...De ce sa-mi fi dorit asta?!?
Caci, mie, imi place tot ce e romanesc.
Proverbele romanesti, portul strabun romanesc...Imi plac iile. Si fotele imi plac si maramele...Cojoacele si itarii, opincile, clopurile.
Si, imi place pamantul acesta romanesc... Dealurile, muntii, campiile...Campurile rosii de maci, sau cele de floarea soarelui. Le ador !!!
Si casele oamenilor imi plac. Imi plac pensiunile, conacele...
Si felul acesta de a fi al romanului...Primitor...
Si veselia romanului imi place. Felul acesta al lui, a face haz de orice...
Ranchiuna nu-mi place. Si nici uitatul peste gard, la vecini...
Si nici "hotia"...Si nu ma refer, neaparat la lucruri, ma refer la situatii, la oportunitati, la smecherii...
Astea si inca, altele, nu-mi plac.
Dar imi place limba aceasta pe care o vorbim, limba romaneasca...
Cam tot ce e romanesc imi place. Cu cateva exceptii.
Joi, 30 aprilie 2020