Ce dimineata frumoasa!!!
Nu ma blamati! E pandemie. Dar ce dimineata frumoasa!!!
M-am trezit fara stresul zilei de maine. Fara stres, nu fara grija...E diferit. Nu sunt stresata ca maine, trebuie sa merg la munca. Stiu, unii si-ar dori sa mearga la munca, dar nu au unde... Imi place job-ul meu, nu ma intelegeti gresit. Dar el implica stres, presiune. Si, uneori, mi-as dori sa nu am parte de aceste doua sentimente. Sa pot lucra asa, fara stres, doar de placere. Fara zeci de mail-uri pe zi, din care jumatate sunt despre targhete, bugete, realizari...Poate, imi doresc o lume idealista, in care fiecare este responsabil, munceste cu drag, cu spor si eficienta, ceilalti au incredere si nu mai numara fiecare foaie din placinta...Dar, ar fi tare frumos!!! De ce sa nu visez?!? Nu costa nimic. E gratis. MOCA!!!
...Dar acum, am in fata o saptamana in care ma pot relaxa. De mine depinde. Sa uit de cuvantul "trebuie". Trebuie sa fac curatenie, trebuie sa ma trezesc devreme, trebuie sa gatesc, sa duc gunoiul, sa fac cumparaturi...TREBUIE.
NU TREBUIE NIMIC!!! Fac ceea ce simt. Macar o ora, o zi, un minut, nu trebuie sa fac nimic. Ascult muzica, meditez, admir cerul(de la balcon), admir pasarelele zburand, ramurile copacilor leganandu-se linistite in adierea vantului. Linistite. Ramurile nu sunt stresate. Nici ca bate vantul, nici ca da inghetul...Ele se unduiesc fara stres. Nu le este teama ca s-ar putea frange. Doar nu credeti ca nu au viata?!? Traiesc...Aici si acum. Fara grija zilei de maine. Imi place sa le privesc. Imi dau liniste. Imi place sa privesc pasarelele zburand. Zbatandu-si aripile pentru cateva momente, apoi plutind lin, in vazduh. Mi-ar placea sa plutesc si eu cu ele. Si sa zbor. De mic copil ma inchipuiam zburand. Imi placea sa visez la asta. Si am continuat sa visez si mai tarziu, cand am devenit un copil mai mare. Numit de altii, adult. Va spun un secret: sunt si adult si copil, deopotriva. E atat de placut! Ma bucur, ca sunt adult, ca sa fac doar ce vreau eu, nu ce vor parintii. Sa nu trebuiasca sa dorm la pranz. Desi, acum mi-as dori sa fac asta. Doar uneori, mai ales atunci cand, de fapt, nu pot. Fie, pentru ca sunt la munca, fie sunt in vizita, fie la o cafea...si nu poti dormi la cafea...nici la serviciu, nici atunci cand esti in vizita... Dar sufletul meu este naravas, uneori. De multe ori, de fapt...Ar vrea sa faca un anumit lucru, fix atunci cand nu poate, iar atunci cand poate, nu-si mai doreste... Astea sunt momentele in care sufletul meu, este un suflet de copil. Sufletul de adult doarme. Acum. Stiind ca maine va fi la munca si nu va putea.
Ce contradictie!!!
Acum, intelegeti, de ce sunt fericita. Acum, cand altii sunt ingrijorati, din pricina pandemiei. Mie mi-a adus liniste, timp de reflectie. Timp pentru a asculta muzica, pentru a medita. Nu ma bucur de ea, nu sunt nebuna...Aleg, doar, sa fiu fericita! Sa ma bucur, de timpul meu, cu mine...de soarele de la balcon, de freamatul copacilor, de aripi in zbor... Sper sa nu para un cliseu. Nu este. Or mai fii si altii fericiti?!? Mi-as dori. Mi-as dori o liniste sufleteasca pentru fiecare, o stare de bine, de tihna. Stiu ca unii traiesc calvarul vietii lor. Sper sa se termine. Sa nu mai moara nimeni, sa nu mai planga...sa nu mai tanjeasca dupa o imbratisare...Ele vor veni. Sper sa stim sa ne bucuram de ele, sa le pretuim. Si sa pretuim acest timp, al asteptarii, al statului pe loc....Care, de fapt, nu e stat pe loc...Iarba creste in continuare, copacii infloresc, le-au dat frunzele... Viata merge inainte, cu noi, sau fara noi. Sa ne bucuram de ea, atata timp cat, inca, mai respiram.