Cea mai mare gospodina, este mama. Din orice, incropeste ceva. Ai doar doua rosii prin casa si o singura ceapa? Sos scrie pe ele. Cel mai bun sos, nu unul oarecare!

Cand eram mici, dintr-un pui mititel, facea doua feluri de mancare. Pentru sase persoane. O supa delicioasa, cu taitei de casa, iar la felul doi, o tocana de rosii, in care punea carnea fiarta din supa. Pieptul si doua copane. Impartite pe jumatate, sa iese sase portii. Era musai, sa aiba fiecare o bucatica de carne. Acesta era meniul de week-end. In restul saptamanii, gatea mai mult fara carne. Fie ciorbe, fie tot supa, dar cu galuste si mancaruri gatite. Fasole verde, mazare, spanac, dragavei, mancare de cartofi, ghiveci....Doamne, ce mancaruri bune. Imi placea, ca le gatea fara carne. Nici acum nu-mi plac mancarurile fierte cu carne. Parca, le schimba gustul. Prefer mancarea gatita fara carne si sa adaug carnea separat. Sa-si pastreze fiecare aroma sa.

Mama a invatat sa gateasca in Valea Jiului. De la unguroaice, zice, cand o intrebi. Sa le dea Dumnezeu sanatate! Sau, sa le fie tarana usoara, daca nu mai sunt printre noi!  Ca sigur erau niste gospodine desavarsite. Altfel, de unde ar fi invatat mama asa retete speciale?!? 

Facea si bere de casa, cand eram copii. Fierbea mei, cu boabe de porumb si alte ingrediente, ca, sincer, nu cunosc reteta. Dupa ce fierbea, lichidul era imbuteliat in sticle, care erau astupate cu dopuri de cauciuc. Erau lasate cateva zile, sa fermenteze. Cand erau gata, pocneau. Sarea dopul. Abia asteptam, sa pocneasca. Era o veselie. Uneori, pocneau noaptea. Dormeam cu gandul de a ne trezi, cat mai repede. Berea era dulce, nu amara. Era o minunatie. Gustul copilariei mele, este gustul berii de casa! Nu am baut o astfel de bere, niciunde altundeva.

Gatea si niste deserturi extraordinare. In fiecare week-end, gatea cate un desert. Marea majoritate, erau deserturi de genul celor care se coc in tavi. Ca sa fie suficiente unei familii numeroase si sa ne ajunga si sambata si duminica. Erau cornulete, fursecuri, prajitura cu grilaj, prajituri cu osanza, sau cu foi lica. Uneori, mai ales cand ne sarbatoaream onomastica, ne facea un tort extraordinar. Tortul nostru preferat. Tort cu foi. Foile erau cumparate dn comert. Intre ele punea frisca batuta. O facea din smantana. Dar, o parte din frisca, o amesteca cu cacao si astfel obtinea doua culori. In afara de culoare, gustul era divin. Pe deasupra il orna cu numele sarbatoritului si urarea de " La multi ani!". Pe torturile astea era "bataie". Primele felii erau ok. Egale pentru fiecare. Insa, mai ramanea o bucatica de tort, iar din dorinta de a ne pune pe masa si a doua zi, mama il punea in frigider. Ei bine, a doua zi, nu prea mai gasea nimic. Fura fiecare cum apuca. Uneori, ne coalizam cate doi, unul pandea la usa, altul manca si invers. Cine facea echipa in acest fel, era castigat. 

Toti verisorii nostrii adorau deserturile mamei. Si nu doar deserturile. Tot ce gatea mama.

Si era un obicei, la noi in casa. Cum venea cineva in vizita, fie era pus la masa, fie era servit cu un desert. Traiam dintr-un singur salariu, sase persoane. Dar, intotdeauna, la masa noastra, erau bineveniti cu totii. Rude ale mamei, ale tatei, erau cu totii bineveniti. Si ei simteau asta. O spun, pentru ca aveam des musafiri. Era o adevarata sarbatoare, aproape fiecare sfarsit de saptamana. Cu totii adorau mancarurile gatite de mama. Mancarea are intotdeauna un gust mai bun, cand este mancata la o masa cu multi oameni. 

Cata ospitalitate era pe vremuri. Oamenii erau saraci, nu se gasea mai nimic, insa fiecare incropea ceva si intindea mese. Iar mesele erau pline. Se intalneau rude, prieteni...

Cum stiau femeile sa incropeasca din nimic si sa inmulteasca mancarea!!! Caci mesele erau bogate, nu va ascund. Adica, feluri multe de mancare. Si se incepea cu aperitivul. Aici, era diversitate maxima. Tot felul de salate, zacusca, branza, rosii din gradina... Nu detaliez. Stiti voi! Cei care ati prins vremurile acelea grele, dar care aveau farmecul lor. Iar acest farmec, provenea din intalnirile in familie. Nu plang dupa vremuri trecute. Nu mi le-as dori iar. Dar, am ramas cu nostalgia intalnirilor noastre in familie. 

Intalniri facem si acum. Mai ales la sarbatorile mari. Tot numerosi suntem, dar ne-am mai imprastiat, nu mai suntem toti. Intalnirile astea sunt cea mai frumoasa parte a vietii. 

Mama gateste in continuare. Mancarea ei este la fel de apreciata si azi. Si de noi, cei de demult, dar si de generatia Alpha.

"Mancare ca asta...Nici la restaurant nu gasesti." 

Pai sa nu gatesti, cand un copil, care traieste in vremea McDonald's, apreciaza mancarea gatita de tine?!? Sa nu creasca inima-n tine?!? Si sa nu iei copilul cu tine la bucatarie, sa-l inveti sa gateasca taitei, sau gogosi?!?

Eu zic sa-l iei. Si sa-l inveti. Maine, va gati si el, la randul lui, cu un alt copil, dintr-o alta generatie.