Eram la liceu, in clasa a IX-a. Invatam bine. Dar eram prea cocheta, pentru gustul profesorilor. Al profesoarelor, mai exact.
Purtam gulerul desfacut la camasa. Si se mai vedea si un lantisor, pe sub el.
Prea mult!
Sarafanul era prea stramt si putin cam scurt. Il scurtam din cordon.
Peste toate, intr-o seara, ai venit acasa cu o pereche de cizme lungi, inalte, cu toc. Din vinilin.Si erau verzi. Nu negre, nu maron...Verzi. Un verde inchis, foarte frumos. Iar, partea de sus a cizmelor, era cambrata pe pulpa. Erau superbe.
Am stiut de la inceput, ca nu va fi bine. Ti-am spus. Dar, ti-au placut. Si iti placea, sa ma vezi, incaltata cu ele.
Le-am purtat cu mare drag. Si mandrie. Adevarat, ca nu avea nimeni, altele la fel, in liceu.
Da, eram mandra. Cu nasul in vant. Greu, sa-l poti atinge. Prea era ridicat...
M-a vazut profesoara de chimie. Pe hol, nu la sala de clasa. Deci, in toata splendoarea.
" Inacceptabil! Nu mai deosebesti profesorii, de elevi. Putina decenta! Sa vina tatal tau la scoala!"
Si te-ai dus.
N-o placeam. Imi era profesor de chimie, dar era si director adjunct. Scunda, corpolenta, cu pulpe cam groase si solduri foarte mari. Nas scurt si drept. Mai ridicat, ca al meu. Par scurt si teapan, ridicat in sus. Putin punk. Ca ciocanitoarea Woody.
Imi placuse chimia foarte mult. Din cauza ei, a inceput sa-mi placa mai putin. Doar un pic, mai putin. Ma mult de 9, n-am primit de la ea. Dar, nici mai putin de 7, nu avea cum sa-mi dea. Aveam o baza solida si imi placea materia.
Mi-a lasat un gust amar. Ca si om.
Nici n-o pot judeca. Pe vremea aceea, elevii trebuia sa fie anosti, nu sa iese in relief.
Insa, eu eram adolescenta. Eram la varsta la care, imi placea sa fiu remarcata. Eram draguta. Ma placeau baietii. Putinii care erau in liceu.
Si eram singura eleva care purta cizme lungi si verzi.