Ma stii?
Eu sunt. Persoana aceea timorata, care se balbaie cand vorbeste in public si ii tremura vocea. Care vrea sa spuna multe, dar se teme ca-si pierde ideile. Eu sunt! Persoana aceea, care se ascunde sub Masca Tacerii, de teama sa nu deranjeze... Da, eu sunt.
Eu sunt si cea care n-avea teama de nimic si de nimeni. Persoana aceea senina, sigura pe ea. Acum vreo douazeci de ani, insa.
Ce s-a schimbat, de-atunci? Unde a plecat acea persoana? Unde s-a ascuns? Si de ce? De ce s-a ascuns sub Masca Tacerii, omul acela sincer, sigur pe el?!? Si de cine s-a ascuns?!?
Omul acela simplu... Simplu imbracat, simplu in exprimare, simplu in gandire. S-a ascuns, pur si simplu?!? Pentru ce?!? Pentru ca si-a dorit mai mult, decat sa stea in spatele unei tejghele, a unui ghiseu?!? Dar, oare, si-a dorit asta?!? Ori, si-a dorit o rochie mai frumoasa, un pantof mai elegant, o vacanta exotica?!?
Da, si-a dorit.
Si a avut. A avut si pantofi eleganti si vacante. Mai putin exotice, dar in afara granitelor tarii. Are si masina, are si casa... Mai plateste inca, vreo 15 ani, dar exista. Exista niste pereti, o casa primitoare...Asa cred, cel putin.
Da, exista o casa in care ma simt bine, cu certitudine. Si in vacante ma simt bine, caci despre mine este vorba. Si imi plac si pantofii...
Dar, ce scumpe sunt toate...Au pretul sudorii, al renuntarii, al nesigurantei zilei de maine. Au pretul curajului de a fi eu insami. Au pretul balbaielilor, al anonimatului, al Mastilor. Cu toate astea, il platesc cu bucurie. Si cu seninatate. Pentru ca au si pretul libertatii, al confortului, al starii de bine.
Si daca uneori port Masti, priveste in spatele lor. Priveste-mi ochii.
Ma stii.