Visul parizian

A plecat din tara, acum multi ani. A ales sa traiasca visul parizian. Pana la urma, si-a ales un oras la malul marii. Pe Coasta de Azur.

A inchiriat un apartament mic, cochet, cu fata spre mare. Vede chiar farul, de la balcon.

A fost greu, nu i-a fost usor. Mai ales la inceput. Caci a plecat singura si a inceput cu munca de jos. La un moment dat si-a continuat si studiile. In paralel muncea, pentru a se putea intretine. 

Familia nu a prea sustinut-o, initial. Ii simteau lipsa, o stiau singura printre straini...Cu timpul, au inteles-o. Mai ales, dupa ce au vizitat-o si au vazut cum traieste,cand au vazut ca si-a intemeiat un camin. Au inteles ca destinul ei este acolo, la marginea marii.

Are o singura viata de trait si are dreptul sa o traiasca asa cum ii place, asa cum simte sufletul ei. Si-a facut singura un rost, acolo unde sufletul ei, a gasit implinire.

Acum, gandeste frantuzeste. Dupa atatia ani, nu mai este nevoie sa traduca toate cuvintele din limba romana, in limba franceza. Frazele vin natural, in franceza.

Ii primeste cu drag pe toti la ea acasa. Rude, prieteni, sunt bineveniti. Toti au loc in casa ei. In casa unde, de la balcon, vezi marea. Le duce si ea dorul, le simte lipsa, deseori. Poate si din acest motiv, ii cheama mereu. Cu mic, cu mare.

Vine si ea pe-acasa in fiecare an, macar odata. O bucata din concediul ei este destinat familiei si locurilor natale. O trage pamantul.

Am vizitat-o si noi, de cateva ori.Tare bine ne-am simtit la ea. Ne-a plimbat, ne-a aratat imprejurimile. Locuri pe care nu le vizitezi, daca nu are cine ti le arata. Am "facut" coasta la pas. O bucata din ea, desigur. Ea, mica frantuzoaica, cu copilul de numai cateva luni, in port-bebe, noi, abia tinandu-ne echilibrul cu greu, fara niciun fel de bagaj. La un singur pas de mare, pe o potecuta stramta, dar un loc unde te simteai in paradis. 

Mi-e dor de zilele acelea petrecute impreuna. Mi-e dor de marea vazuta de la balconul ei, sau de marea "facuta la pas".

Mi-e dor de strazile inguste, mirosind a parfum de foarte buna calitate, amestecat cu arome de bucate alese si cu aroma sarata a marii.

Mi-e dor sa-mi imprastie vantul parul, seara, pe faleza.

Ne tot cheama la ea. Iar noi, nu am mai reusit sa ajungem de cativa ani. Dar, vom ajunge candva.

Intre timp, si-a facut ea timp si ne-a vizitat acasa, in Romania.

Multa admiratie am pentru ea, pentru aceasta mica romanca, care a ales sa-si traiasca visul parizian, la mii de km distanta de tara, singura, departe de toti, muncind cu sarg si determinare. Nu i-a fost usor. Nu-i este nici acum, probabil. Dar, are o minune de baiat, care sa-i insufle putere si curaj, in continuare si pentru care, sa-si doreasca tot ce este mai bun. Si sa-si doreasca, sa mearga mai departe.

Pe de alta parte, nici noua nu ne este intotdeauna usor. Fiecare are greutatile lui, lipsurile lui.

Important este sa ai curaj sa-ti traiesti visul.

Siguri suntem, doar de aceasta viata.