15.11.2020
Ne plac jumatatile.
Si nu ma refer acum, la jumatatea sufletului nostru. Nu! Acum a refer la tendinta noastra, de a trai pe jumatate, de a ne multumi cu jumatati de masura. In toate.
Daca partenerul nostru se daruieste noua pe jumatate, consideram ca este suficient; oricum, e mai mult decat nimic.
Daca angajatorul nostru ne plateste la jumatate, din cat consideram ca meritam, toleram. Ce daca nu suntem multumiti pe deplin. Oricum, e mai mult decat nimic.
Daca prietenii ne livreaza jumatate de adevar, zicem merci. Oricum e mai mult decat nimic.
Daca medicii ne trateaza pe jumatate, suntem, de asemenea multumiti. Macar nu ne-au lasat sa murim. Oricum, e mai bine decat nimic.
Daca statul se ingrijeste de noi pe jumatate, suntem pe deplin multumiti. Oricum, suntem obisnuiti cu mai nimic. Jumatate este deja mult.
Daca, noi insine ne tratam "la jumatate", este deja trist. Ma-ntreb, doar atat meritam?!?
Daca noi ne tratam viata, prietenii, job-ul, daca tratam dragostea la nivelul pretului pe care consideram ca-l primim, este si mai trist. Cel putin jumatate din viata, ne-o irosim. Eu cred, insa, ca o ratam aproape in intregime. Un pahar pe jumatate plin, nu este un pahar gol, este adevarat. Nu exista riscul sa varsam continutul. Nu un risc prea mare. Daca suntem natangi, varsam chiar si-o picatura. Dar noi nu suntem natangi. Nici ciungi nu suntem. Noi suntem intregi. Asa ne-a lasat Dumnezeu. Asa ca n-ar trebui, sa ne tratam, noi pe noi, cu jumatati de masura. Nici viata, semenii, societatea n-ar trebui sa le tratam cu jumatati de masura. Ar trebui sa dam totul. Si, mai apoi, sa pretindem pe masura.
Cred ca a sosit timpul, sa ne placa intregul. Sa dam si sa cerem tot. Numai atunci, ne vom simti impliniti. Numai atunci, vom fi fericiti. Numai atunci, vom trai cu adevarat. Vom fi vii. Nu adormiti. Nu amortiti. Vii.