Ziua pacalelilor

1 Aprilie... Ziua pacalelilor!

Ne ferim de toti, suntem "in garda". Nu cumva sa faca cineva vreo gluma si sa ne lasam pacaliti tocmai azi, pentru ca, mai apoi, sa fim pacaliti tot anul. Prin urmare, toata ziua stam stresati si ne ferim si de umbra noastra. Doar de noi, insine, nu ne ferim. Si, din pacate, exista riscul sa ne pacalim singuri. Si asta nu doar pe data de 1 Aprilie. Pentru ca asta nu luam in considerare. Ne ferim de altii si pierdem din vedere faptul ca ne putem lasa pacaliti, de insasi mintea noastra. Avem mereu impresia ca ne lasam pacaliti de inima. Atunci cand ne indragostim, spre exemplu. Si daca ne "ardem" vreodata, incetam sa ne mai ascultam inima. Si ne ardem, daca iubim. Este prea putin probabil, sa ne indragostim pentru prima oara, sa ramanem impreuna cu persoana respectiva pana la moarte, sa ne iubim in fiecare zi si astfel, sa nu ne fi pacalit. Prea putin probabil! Nu imposibil, este adevarat, dar procentul celor care au noroc de o astfel de intalnire, a sufletului pereche, din prima, este unul foarte mic. Noi, restul, marea masa a oamenilor, ne indragostim de mai multe ori. Daca noi suntem cei care au "parasit cuibul", suferim mai putin. Dar nu este neaparat asa. Cine a fost indragostit de o anumita persoana si-a facut vise, cel putin la inceput. A construit imaginar o familie, un camin, un "pana la adanci batraneti". Cel mai greu este, insa, pentru cel care a fost parasit. Ceva ii ramane acolo, in adancul sufletului, chiar si daca nu a simtit pana la fatidica despartire, iubire. O durere, o dezamagire, o frustrare si-au facut loc in inima sa, apoi in creier, iar omul respectiv incepe sa-si formeze un bagaj pe care-l poarta cu el prin viata, tot mereu. Este adevarat, cu timpul ne revenim. Cei mai multi dintre noi. Mai ales daca la orizont apare o noua idila. Uitam ca "ne-am ars", nu mai simtim. Simtim doar fluturi in stomac, sau dorinta, sau pur si simplu atractie. Nu si durere. Cei mai multi dintre noi, am zis, nu toti. Unii raman, din pacate, prinsi in trecut. Raman blocati in lanturile frustrarilor, dezamagirilor, lipsei de stima de sine. Ceea ce nu este bine, deloc. Nu este sanatos. Nu ajuta cu nimic. Si totusi, unii raman blocati acolo. Stiu ca este trist, dar pentru unii oameni este adevarat. Nu mai reusesc sa se adune, nu mai reusesc sa aiba incredere in alti oameni, nu mai reusesc sa creada, nici macar in propria lor inima. Se simt pierduti. Eu zic ca au nevoie de ajutor. Si, inca unul de specialitate. Sau de unul Divin. Insa, pentru a putea benefici de el, au nevoie de credinta. Dumnezeu a lasat ca oamenii sa fie incercati din multe directii si in multe momente ale vietii lor. A lasat ca oamenii sa cunoasca multe sentimente si diferite. A lasat ca oamenii sa fie raniti, pentru ca mai apoi sa cunoasca vindecarea. Diversitatea si schimbarea, moartea si renasterea a tot ceea ce exista in noi si in Univers, ne definesc, de fapt, pe noi si definesc Universul. Celule mor, celule se nasc, sentimente mor, sentimente se nasc, intr-un alt timp, intr-un alt mod, sau similar celor precedente. Caci secunda prezenta este deja trecuta si tot ceea ce suntem in prezent, a devenit deja trecut. Asa ca a uita si a lasa in trecut ceva ce este deja trecut(mort), ar trebui sa fie, sau sa devina o obisnuinta, ar trebui sa nu ne mai afecteze. Caci s-a dus, nu mai este. Este Acum si Aici, ceea ce alegem noi sa fie. Doar ca noi, de cele mai multe ori alegem inconstient sa ramanem ancorati in ce-a fost, in trecut si astfel prezentul curge pe langa noi, golit inainte de a se umple. Prezentul este, pana la urma, nu doar efemer, este, de cele mai multe ori o iluzie senzitiva. Dar el este, totodata si trecut si este si viitor, pentru ca viitorul suntem noi din trecut, sunt experientele noastre, trairile transformate, metamorfozate, evoluate.

Asa ca, din punctul meu de vedere, 1 Aprilie ar putea fi, fara ca noi sa ne dorim acest lucru, fara ca noi sa constientizam, fiecare zi in care ne lasam pacaliti singuri de propriile noastre temeri, ezitari, blocari in ce-a fost si s-a dus, in loc sa ne lasam dusi de valul prezentului, al curgerii noastre ca si fiinte si entitati ale Universului, in mod natural, odata cu acesta.

Sa avem acest curaj de a lua lucrurile asa cum vin, fara a ne impotrivi, fara a ne bloca singuri in propriile noastre neputinte!

Sa avem curajul de a ne increde in rolul care ne este predestinat in acest Univers si in faptul ca rolul acesta este cel mai potrivit pentru noi si este, nu doar rolul vietii noastre, este rolul nostru, ca si bucatica dintr-un intreg!

Sa fim putin atenti, astfel incat sa nu transformam o viata, sau o bucatica din ea, in zile ale pacalelilor!

Postat: 03.04.2021( scriere din 01.04.2021)