Exista o conexiune in toate.

Totul este atat de complex. Simplitatea este atat de complexa...

Uneori, vreau sa dezvolt un cuvant. Nu-mi iese. Apoi, Cineva, aseaza cu grija cuvinte, stari, asemanari...Imi deschide ochii. Ochii sufletului, ochii mintii... O fi Dumnezeu?

Niciodata, nu l-am simtit pe Dumnezeu, atat de Aproape, atat de Viu, de Prezent...In viata unui om, atat de banal, ca mine. Dar, daca nu sunt un om banal?!? Daca, sunt unul mai aparte?!? Am fost un om banal, cand nu L-am constientizat. Parca, aveam ochii inchisi. Stiu. Multi au spus asta. Poate ca, asa a si fost. Probabil ca asa e mereu, de veacuri. Suntem banali, pana nu constientizam. Nu constientizam, ca suntem fiinte superioare, Fii ai lui Dumnezeu.

E atat de diferit sa-L descoperi pe Dumnezeu la Biserica, intr-o Icoana si atat de diferit sa-L descoperi in tine...In fiecare cuvant al tau, in tot ceea ce vezi, in tot ceea ce simti.

Oare, de ce nu-L vedem din timp? De ce nu-L recunoastem, mai degraba? De ce nu stim, ca este EL? In fiecare tigla de pe casa, in fiecare fir de iarba, in soarele de dimineata si in drumul liber, pe sosea, cand ne grabim spre serviciu? Sau in locul liber din parcare? De ce nu ni se spune sa-L cautam asa? In noi? Si in tot ceea ce vedem? In sufletul nostru? Sau, ni se spune si nu pricepem noi?!?

Cred ca, de fapt, noi asta nu gasim...Nu ne gasim sufletul. Caci, el este ascuns adanc, in noi. Ca aurul. Trebuie sa scormonesti in adancuri. Si nu e usor. Meseria de miner, e cea mai grea, poate. Trebuie sa cauti mult, sa-l gasesti. Si cand il gasesti, este amestecat cu pamant. Este adevarat, straluceste de-acolo. Dar, trebuie spalat, trebuie spalat bine... Asa si sufletul. Si el trebuie slefuit, spalat, aspirat. Doar asa, capata valoare. Plin de pamant, nu-l poarta nimeni...Aurul...Uneori, pe degetele frumoase ale unei femei, aurul capata o si mai mare valoare. O bucatica din gros, dintr-o bacata mai mare. Ea, ii da valoare. Ea, ii da si mai multa frumusete.

Asa si sufletul. Cand dai bucati din el, capata si mai mare valoare. Este mai pretios.

Bucati de suflet, imprastiate...Parca, le vad. Particole de nisip, nori pufosi, frunzele unui copac, fiecare celula a unui ADN, in picioarele unui copil alergand...Dupa un porumbel, dorindu-si sa-si ia zborul si el. Noi suntem. Noi suntem copilul acela. Ieri, acum cativa ani. Cand credeam ca totul este posibil. Cand voiam sa zburam. Cand, il aveam pe Dumnezeu, cu noi.

Unde suntem acum?!?