Casa sufletului

Ma gandesc, de ceva vreme, sa-mi schimb apartamentul cu unul mai mic. Nu pentru ca ar fi prea mare pentru mine, dimpotriva. Este perfect. M-as descurca, chiar si intr-unul mai mare. Dar , tare-mi doresc sa ma scap de datorii; zero credite, zero temeri, zero renuntari, zero nelinisti.

Si totusi, desi ma gandesc la acest aspect de peste un an, pe zi ce trece, mai draga mi-e casa mea Mi-s draga eu, in ea. Mi-s draga eu din ea, eu contopita cu ea. Doar eu, casa mea, fereastra si tot ce intra prin ea; cerul pe care-l intrezaresc dinlauntrul casei mele, energia oamenilor care i-au pasit pragul. A celor mai multi dintre ei. Pentru ca trebuie sa va marturisesc, ca am fost foarte selectiva in alegerea oamenilor. Au mai fost si erori de selectie , dar in buna parte, am ales bine, am ales cu sufletul.

Se spune ca nu trebuie sa dezvoltam atasamente, mai ales pentru lucruri. Eu, in general, nu prea dezvolt atasamente fata de lucruri, cu unele exceptii, desigur. Dezvolt atasamente fata de oameni. De cele mai multe ori, am dezvoltat atasamente fata de viata, fata de trairea momentului prezent, in acest loc, in acest timp, in aceasta galaxie; tare-mi place sa traiesc acum si aici.

Cand spun "sa traiesc" ma refer la a vedea, a auzi, a respira, a simti...A merge, a alerga, a iubi, a pluti...printre tot ce ma inconjoara: fizic, emotional, spiritual. Si-mi place sa contemplu si sa traiesc o parte din toate astea si intre peretii si ferestrele casei mele, nu doar de-afara.

Poate ca m-as simti(ori: ma voi simti), cel putin la fel si intr-o alta casa, intr-un alt loc...Sunt aproape sigura de asta. Pentru ca prin casa, inteleg energia ei, a casei, energia peretilor, a mobilierului, a acoperisurilor pe care le intrezaresc prin ferestre, energia mea prin ea, energia celor care au pasit si pasesc inlauntrul ei, putini la numar, caci pentru mine casa este un sanctuar; da! Este un sanctuar al sufletului meu, al energiei mele! Casa mea nu este un muzeu. Celui pe care l-am primit in casa, i-am daruit, as putea spune chiar ca i-am cedat, bucati din mine, bucati din sufletul meu. Nu stiu cati au constientizat acest lucru, ori daca a constientizat cineva. Eu nu am constientizat asta, in raport cu locuintele pe care le-am vizitat; in care am intrat, de fapt, ca nu le-am vizitat ca pe niste muzee, am vizitat oamenii care locuiesc, ori locuiau in ele. Pana acum. Abia acum, in aceasta secunda, scriind despre sentimentele mele pentru casa mea, am constientizat acest lucru.

Multumesc acum, tuturor celor care m-au primit in casa lor. Si cand spun "casa lor", nu ma refer la locuintele in sine, cat mai ales la "casa sufletului lor".

- Ma refer si la casa sufletului vostru, dragilor, care cititi aceste randuri! Si dragilor, care nu le cititi, din diferite motive. Unii mai sunteti, altii nu mai sunteti printre noi. Dar sunteti cu mine. Unii ati descoperit, altii nu ati descoperit si aceasta "casa a sufletului meu".

- Multumesc, casa mea draga!

- Multumesc, casa sufletului meu!

- Multumesc, case dragi de pretutindeni!

Pentru ca ma primiti, ma adapostiti, ma hraniti!

Ma iubiti!

Ma lasati, sa va iubesc!

Pentru ca sunteti!

Pentru ca sunt!

Pentru ca suntem!

20.02.2022