O mana intinsa si o fetita pe role

Partea a II-a

A luat-o de mana, i-a reamintit sa indoaie genunchii si i-a recomandat sa se lase putin in fata, ca sa-si tina echilibrul. Faceau deplasari scurte, dute-vino. Tanara se deplasa cu spatele, pas cu pas, astfel incat sa o poate sprijini pe fetita, in caz ca s-ar dezechilibra. De ce se temea, nu a scăpat. La un moment dat fetița a alunecat și a căzut în șezut. Din fericire cazatura a fost una ușoară, iar fetiță s-a ridicat rapid in picioare. Apoi, treptat, a inceput sa pluteasca. Prindea viteza din ce in ce mai mare. Doar intoarcerile mai aveau nevoie de sustinere.

- Este foarte bine, i s-a adresat femeia.

- Dar nu stiu sa ma intorc.

- Sa incercam.

Cand ajungea in dreptul tinerei, aceasta o spijinea putin de mijloc, apoi o intorcea incet. Treptat, a inceput sa se intoarca si singura. Au fost intrerupte de tatal fetitei, care trasese cu coada ochiului la interactiunea dintre cele doua si care venise sa-i acorde si Patriciei, aceeasi atentie pe care o acordase fiului sau.

- Haide, i-a zis!

- Nu uita sa indoi genunchii, i-a strigat femeia. Si aplaca-te in fata, niciodata pe spate!

Fetita s-a ridicat rapid. Asculta toate recomandarile. Tatal se deplasa cu spatele, in timp ce fetita plutea fericita spre el. Au parcurs o distanta de zece ori mai mare, decat cea pe care se deplasase impreuna cu tanara femeie. Au facut doua ture lungi, dus-intors, apoi au revenit la banca, unde astepta fratele Patriciei.

- Vreau si eu, a spus acesta. Da-mi si mie patinele.

- Iti sunt foarte mari, i-a raspus tatal.

- Vreau si eu, a continuat baiatul, ca si cand nu l-ar fi auzit.

- Da-i si lui patinele, i s-a adresat tatal Patriciei.

- Dar numai putin, mai vreau sa ma dau si eu, a ripostat fetita.

S-a descaltat greoi si i-a inmanat patinele tatalui sau. Acesta si-a ajutat fiul sa se incalte si l-a sprijinit cu ambele maini, pentru a se putea deplasa.

- Vezi sa nu cazi si sa-ti spargi capul, i-a strigat Patricia fratelui sau.

Tanara femeia a suras. I s-a parut dragut gestul Patriciei, care devenise deja profesorul fratelui sau mai mic. Statea pe banca, in sosete, cu picioarele atarnate si ii urmarea cu privirea pe fratele si pe tatal ei. Baietelul se dezechilibra destul de tare, iar pe ea asta o amuza teribil. Parea sa fie prima sedinta de patinaj pentru cel mic, insa era ambitios, isi dorea sa reuseasca si el, asa cum reusise sora lui. Undeva mai departe de locul unde stateau pe bancile paralele, fetita si tanara femeie, se vedea un copil de maxim un anisor care se tavalea pe asfalt.

- Uite cum se tavaleste pe jos, i s-a adresat Patricia vecinei sale de banca! De ce face asta?

- Asa fac copiii foarte mici, i-a raspuns femeia. Ai facut si tu la fel cand erai bebelus.

- Eu nu m-am tavalit pe jos, a ripostat fetita!

- Esti sigura, a intrebat femeia? Iti amintesti tu?

- Da, imi amintesc. Nu m-am tavalit pe ciment. Doar prin casa. O sa se murdareasca, pe jos sunt microbi.

- O sa-l spele mamica lui, acum il lasa sa se joace, i-a raspuns femeia.

Intre timp, s-au intors tatal si fratiorul Patriciei de la sedinta de patinaj, astfel ca, dupa ce baietelul s-a descaltat, tragand, din cand in cand cu ochiul la tanara de vis-a-vis, Patricia si-a incaltat rapid patinele pentru a continua turele de patinaj, impreuna cu tatal sau. Femeia ii privea de pe banca; la fel si baietelul. Intre ei nu s-a infiripat nici un dialog. Probabil ca astepta si el, ca doamna de alaturi sa-l intrebe ceva, insa ea nu l-a intrebat nimic, nici macar cum il cheama. A fost o tacere putin stanjenitoare. Noroc ca Patricia si tatal sau s-au intors repede, astfel ca a sosit randul baiatului se se bucure de jocul cu mingea impreuna cu tatal sau, iar al Patriciei sa-si continue sedintele de patinaj pe roti alaturi de noua sa tovarasa de joaca.

- Prinzi viteza prea mare, i- a strigat femeia Patriciei! Trebuie sa incetinesti putin.

- Da, dar cum?

- Sa incercam franele, a raspuns aceasta.

N-a avut nici un efect, astfel ca au renuntat. Tanara nu patinase niciodata, astfel ca nu prea stia ce sfat sa-i dea, din acest punct de vedere.

- Nu merge, i-a zis fetitei. Mai bine exersam ce am invata deja. Doar ca ar fi mai bine sa mergi mai incet, pana deprinzi toate tehnicile. Mai ales, cand faci intoarceri. Sa tii minte asta si pe viitor.

Fetita era foarte ascultatoare. Au continuat cu turele dus-intors, doar ca putin mai lungi decat o facusera initial, exersand si intoarcerile. S-au scurs asa, mai bine de 30 de minute. Intr-un final, tatal fetitei a anuntat-o ca este timpul sa se indrepte spre casa.

- De ce nu pot merge pe rotile, a intrebat Patricia destul de nemultumita, in timp ce se descalta? N-a primit nici un raspuns, asa ca si-a incaltat docila adidasii. Stia probabil, ca nu era negociabil, insa isi incercase norocul.            - Spune-i doamnei "La revedere!", i s-a adresat tatal, fiicei sale.

- La revedere!

- La revedere, Patricia! Mi-a parut bine sa te cunosc.

- La revedere, a spus si baietelul, din proprie initiativa, fara sa-i sugereze nimeni si tragand cu coada ochiului la doamna care nu-l intrebase nimic si care acordase atat de multa atentie surorii sale! De ce nu l-o fi intrebat si pe el nimic? Cu sora lui, ce vorbise oare? Cum de se imprietenisera asa de repede? Oare, era antrenoare?

- La revedere, i-a raspuns femeia! Fara sa-i spuna pe nume si intrebandu-se si ea, de ce nu l-a abordat.

"Oare de ce nu l-am intrebat nimic, isi zicea ea in gand? De ce nu l-am intrebat cum il cheama? De ce nu am schimbat cateva cuvinte?"

Intre ei doi ramasese doar un " la revedere" si cateva priviri aruncate cu coada ochiului. Iar acum, femeia se intreba de ce.

Poate ca intalnirea aceea a fost doar intre ea si Patricia, fetita pe rotile. Dar ea se intreba daca a fost mai mult de-atat.

Poate ca fiecare dintre ei a ramas cu ceva. Sau poate ca a fost doar o clipa, clipa aceea in care traiesti in prezent, instinctiv, ce-ti este dat sa traiesti doar atunci, in acea clipa, fara sa pui nici o intrebare. O traiesti, pur si simplu. Cine stie daca vreunul dintre cei patru isi va mai aminti vreodata ceva din "clipa aceea", clipa care a durat mai bine de o jumatate de ceas si mai putin de un ceas. Ori poate ca fiecare isi va aminti ceva.

Poate ca a fost pentru fiecare dintre ei, sau macar pentru unul singur, "clipa aceea magica" pe care o porti cu tine prin viata mereu, constient, sau inconstient. Nici tanara femeie nu-si spusese numele. Nu-i spusese Patriciei nimic despre ea, iar cu ceilalti doi, tata si fiu, a schimbat doar un "la revedere". Dar ea se bucura ca s-a-ntamplat asa. Ce importanta avea daca o chema Maria, Ioana, Crina, Diana sau oricum, altcumva?!? Nu fusese decat o mana intinsa unei fetite, care avea nevoie in clipa aceea de putin sprijin, pentru a-si da drumul pe role. Si ce bine se simtise sa fie doar atat: o bucatica de energie din Univers, o bucatica care a contribuit ca, pentru o clipa, roata Universului sa se-nvarta . Nu-si propusese sa fie acolo. Nu stabilise acea intalnire, nu-si propusese sa o cunoasca pe Patricia, pe fratele acesteia, ori pe tatal lor. Nu-si propusese, in mod constient, sa traiasca acea experienta. Fusese predestinat sa se intample, cel mai probabil, de acolo de Sus, de unde ne luam zborul cu totii si unde ne dorim, mai apoi, sa zburam. Se lasase sa pluteasca, pur si simplu, pe niste role imaginare si pe niste aripi de ingeri, traind acea clipa instinctiv, asemeni unui copil, impreuna cu un copil. Simtea ca acea intalnire a fost predestinata si simtea ca acea intalnire a fost intre ea, " mana intinsa" si Patricia, "fetita pe role", fetita blonda, cu o coada prinsa la spate.

Poate ca Patricia isi va aminti mereu ca, inainte de a-si da drumul sa zboare, este nevoie sa faca pasi mai mici, pentru a dobandi experienta, siguranta si incredere, astfel incat sa nu-si franga aripile de la primul zbor; poate isi va aminti ca este necesar sa ai si curaj, iar curajul acesta ar fi util sa fie dozat de niste indrumari si de o mana pe care sa o poata apuca, atunci cand se dezechilibreaza.

Poate ca si tanara isi va aminti mereu de aceasta experienta si va invata din ea, ca este necesar sa se lase mai des pe mana destinului si va intelege ca o mana pe care o intinde altcuiva pentru sprijin, o sprijina si pe ea, o ajuta si pe ea sa fie in echilibru.

Poate ca intalnirea dintre tanara femeie si Patricia a stat la baza scrierii celei mai frumoase povestiri despre "o fetita pe role". Poate ca a fost nevoie sa se astearna pe cateva pagini acea "clipa magica", pentru a intelege cat de multe trairi se pot intampla intr-un timp pe care noi il consideram scurt. Poate ca lucrul acesta ne arata ca nu am inteles inca, timpul si dimensiunile sale. Si nici cat de intense si numeroase pot fi trairile noastre, in tot acest timp. Poate ca vom intelege acum, cat de pretios poate fi timpul si ca uneori, il lasam sa treaca pe langa noi, desi am putea sa scriem povesti impreuna cu el. Povesti pentru noi. Povesti ale vietii noastre.

Poate ca acesta a fost momentul in care eu, am putut transforma "clipa" in eternitate, datorita faptului ca o tanara femeie a intins o mana unei fetite pe role. Iar datorita acestei povestiri, am putut face din trecut, prezent si viitor.

Aprilie, 2021