Prima lectie
Vrei sa traiesti fericit; sa treci prin viata, bucurandu-te.
Pai, e firesc. Asa ai fost primit, cu bucurie, cand te-ai nascut. Toti, cei din jur, erau fericiti. Ai adus lumina. Si ai fost luminat, cu lumina celorlalti.
Si fiindca erai mic, dragalas, neputincios, toti cei din jur, se-ngramadeau sa-ti faca pe plac, sa-ti aduca zambetul pe buze; sa-ti aduca lumina in privire.
Fericirea lor era asa de mare, ca nimic nu li se parea prea mult, sau prea greu, pentru a te face sa zambesti.
Apoi, au inceput sa oboseasca.
Tu ai crescut.
Dar, erai obisnuit ca totul sa graviteze in jurul tau.
Treptat, n-a mai fost asa.
Ori a aparut un alt copil, mic si neputincios, ori, toti cei din jur, "au imbatranit".
Cert este, ca si daca esti unicul copil la parinti, unicul nepot la bunici, la un moment dat, ei inceteaza sa-ti mai faca toate voile, pentru ca nu cumva, sa te rasfete. Ai crescut...
Si-atunci?!?
Ce te faci?!?
Tu ai fost obisnuit cu multa atentie, cu toata dragostea indreptata catre tine...
Ar fi o solutie...
Fa si tu la fel! Daruieste si tu bucurie, dragoste si atentie. Asa cum ai fost invatat. Celor care ti-au oferit, celor care ti-au predat lectia iubirii. Si nu numai lor. Daruieste dragoste tuturor.
Ea se-ntoarce ca un bumerang. Dragostea...
Fii atent!
Te plesneste, de nu te vezi...
Uneori, te ia pe nepregatite. Pare, ca este prea mult si nu poti duce.
Dar, poti sa duci...
Tristete nu poti, ranchiuna, dusmanie...Dragoste, poti.