04.10.2020

Despre rusine...

Sau ce-o fi ea...

Suntem un neam de oameni rusinati, neasumati. Poate chiar o specie de astfel de oameni.

Spun acest lucru, pentru ca ne este rusine. De te miri ce...

Nu cunosc alte neamuri indeaproape, alte popoare. Nu stiu cum sunt ei ca oameni. Ii vad la televizor, ori pe internet. In emisiuni, ori filmari pe You Tube sau Tik-Tok. Insa, acolo ii vad asa cum ni se arata. N-as putea sti, cum sunt ei cu adevarat. Unii par naturali, altii mai putin. Poate ca unii sunt mai buni actori, in timp ce altii sunt lamentabili. La postura de "actori", ma refer. Si daca nu pot sa-i cunosc pe ei, nici nu-i urmaresc indeaproape.

Prin urmare, in necunostinta de cauza, nu vorbesc despre ei. Vorbesc despre noi, romanii. Pentru ca pe noi(ma includ si eu aici), ne vad pe strada, la locul de munca, la nunti, ori in team-building-uri, in adunari mai mici, sau mai mari, in grupuri mai mici, sau mai mari. Si am observat ca avem mai multe chipuri, in functie de masca pe care o purtam, la un moment dat. Nu toti, nu generalizez. Unii dintre noi. Cei mai multi, cred eu. Cei care nu poarta masca niciodata, sunt cei pe care nu-i place nimeni, de obicei. Cei pe care nu-i crede nimeni. Par inumani, sau prea umani. In orice caz, nu pot fi adevarati, din punctul de vedere al celor mai multi dintre noi. Deoarece, consideram ca nimeni nu este suficient de curajos ca sa fie el insusi, in fiecare secunda a vietii lui. Aceia(curajosii), s-au refugiat, cel mai probabil la manastiri. Ascunsi sub o sutana, de rautatea si pizmuirea oamenilor de rand.

Si observand mai multe comportamente, in mai multe momente ale vietii, ale unor oameni pe care ii cunosc, mai mult sau mai putin, chiar si ale unor oameni pe langa care trec, pur si simplu prin viata, pe strada si pe care nu ii cunosc deloc, dar cu care m-am intersectat, am constatat ca ne este caracteristica rusinea. Ori lipsa acesteia. Pentru ca ne rusinam prea mult uneori si prea putin, alteori.

Ne este rusine sa purtam masca, desi vremurile ar cere-o. Dar nu ne este rusine sa improscam cu saliva.

Ne este rusine sa ne acoperim fata. Dar nu ne este rusine sa ne dezvelim trupul. Ne rusinam de propriile noastre simtiri. Dar nu ne rusinam sa copiem ce simt altii. Si desi nu ne reprezinta, sa lasam sa para ca ne-ar reprezenta. Ca asa simtim noi.

Ne atrage tot ce este transparent si incitant. La tinute ma refer, nu la caracter si la modul in care gandim. Nu la felul nostru de a fi. Pe acestea le camuflam, cat putem. Ne mai scapa uneori niste comportamente, opinii. Dar de cele mai multe ori le cenzuram.

Ne este rusine sa purtam o haina simpla. Daca nu este de brand, fie ea luata de la second hand, ne este rusine s-o purtam.

Ne rusinam cu chipul nostru nefardat. Il acoperim repede cu fond de ten. Ochii ii umplem de fard. Genele le incarcam cu unele false. Nu conteaza ca nu mai suntem noi, ca nu mai semanam deloc cu ce-am vazut in oglinda cand ne-am trezit. Suntem in trend.

Ne este rusine sa fim noi insine. Imprumutam comportamente, opinii ale altora, care "dau bine", astfel incat uitam cine suntem noi cu adevarat. Ne acoperim cu tot felul de masti.

Uitati-va si la mine, autoarea acestui blog. Nu-mi spun numele, nu-mi dezvalui varsta... Mi-e teama sa nu fiu analizata, in functie de varsta(e prea tanara, nu stie ce vorbeste...e prea batrana, e depasita demult). Mi-e teama sa nu fiu disecata, criticata, pusa la zid.

Am invatat, din copilarie, sa ne rusinam. Sa ne acoperim. Cat mai mult posibil. Am invatat sa nu mai fim noi. Pentru ca daca suntem noi, naturali 100%, putem fi criticati, acuzati, abuzati. Verbal si nu numai. Si atunci, am ales sa fiu o anonima, un actor fara chip. O voce fara chip. Ca sa pot imbraca hainele simple ale sufletului meu. Sa ma pot exprima necenzurat, fara teama de a fi criticata, acuzata de te miri ce. Inclusiv, ca nu as fi eu insami. Pentru ca noi, ca si oameni suntem diferiti. Si ne percepem diferit. Nici macar cei mai apropiati oameni ai nostrii, nu cunosc cu adevarat fiecare bucatica din noi. Si ma refer aici la parinti, familie, cei mai buni prieteni.

Ne-am nascut si am crescut in vremuri in care cel mai sigur este sa te ascunzi in spatele unei masti. Cel mai sigur pentru noi, este sa ne pazim, sa ne temem. Ori parintii nostrii s-au nascut sau au crescut in astfel de vremuri si asta au stiut sa ne invete. Cei mai multi dintre ei, nu toti, fireste.

Si uite-asa, am ajuns sa ne ascundem noi, de noi. Uneori, nici in cele mai intime momente ale noastre, cand suntem noi cu noi, nu mai suntem autentici suta la suta.

Ne este teama de ce simtim, de cum gandim, de cine suntem cu adevarat.

Ne este teama sa renuntam la masti, la ce facem in prezent, la job-ul actual, pe care l-am asimilat a fi drumul nostru in viata. Pentru ca ne-am obisnuit cu el. Am tras din rasputeri sa ajungem la un anumit nivel, ne-am depasit conditia si ne este greu s-o luam de la inceput. Cred ca nici nu mai stim ce ne dorim. Oare ne mai dorim ceva? In afara unui salariu decent, a unui loc caldut, aspectos si modern, a unui salariu care sa ne asigure un trai decent si niste vacante exotice?

Ce ne doream cand eram copii?!?

Mai stie cineva?

Ne-a luat valul vietii si ne duce la vale, odata cu fluviul existentei de zi cu zi. Ce mai conteaza unde ne duce? Ce mai conteaza ca ne place sau nu, peisajul? Ce mai conteaza ca ne place sau nu compania? Important este ca ne duce undeva. Noi doar plutim. Si-asa suntem prea obositi si prafuiti, ca sa mai putem contempla. Ca sa ne mai putem bucura din tot sufletul nostru, nu doar de suprafata. Nu doar pe bucati.

Mai stie cineva, cum este sa te bucuri autentic? Sau nici n-ati auzit de asa ceva?!?

Da. Ne este rusine.

Ne este rusine sa ne bucuram. Si ne este teama, sa nu starnim invidii.

Ne este rusine sa purtam masca. Pe figura. Pe suflet o purtam cu nonsalanta. Ne rusinam de propriile noastre dorinte, de propriile noastre simtiri. Dar nu ne rusinam sa improscam cu noroi, sa barfim, sa judecam, sa mintim. Chiar si tacand. Si tacerea este o minciuna. Tacand, lasi pe altii sa-si faca pareri. Iar tu esti impacat cu tine. Ai inima curata. Tu n-ai zis nimic. N-ai tradat. Celalalt a tras o concluzie.

Da. Ne este rusine.

Ne este rusine sa iesim din casa nefardati. Fete si baieti. Si baietii stau cu orele-n oglinda. Se penseaza, isi coafeaza parul cu ondulatorul, ori cu ceara sau fixativ. Toti. Noi, toti, fete si baieti, oameni, in general, ne ascundem dupa ceva, de atat de multa vreme, incat am uitat cine suntem cu adevarat si, din pacate, ne este rusine cu noi, goi. Cand spun goi, nu ma refer la haine. De ele ne lepadam cel mai usor. Ma refer la fardul care ne acopera sufletul nostru autentic. Care ne acopera pe noi ca si energie, mod de a gandi, mod de a ne exprima, de a ne comporta, de a ne imbraca. Asa cum am face-o, daca nu ne-ar vedea nimeni. Asa cum am face-o, daca am sta singuri in casa, noi cu noi si daca nu ne-ar pasa prea mult de trenduri. Trendurile ne-au defectat.

O sa-mi fac timp sa descopar si sa inteleg, cum ne-am putea vindeca. Stie deja, cineva? Am pus intrebarea corect? Sau ar trebui sa intreb: noi, oamenii acestia care ne-am nascut de mai bine de 25-30-40...s.a.m.d de ani, ne mai putem vindeca? Nu de alta, dar daca o s-o tinem asa, la infinit, cu generatii dupa generatii, defectate de trenduri, unde vom ajunge? Mi-e teama sa nu ne ia drept exemple. Sa le fim modele. Noi, care purtam cu mandrie si nonsalanta masti.